dyfashion.ro

Colecția Ama Fashion Primavară – Vară 2016

colectia_ama_fashion_primavara_vara_2016_1
Schimbarea anotimpului atrage de la sine și o schimbare în tot ceea ce ne inconjoară: de la culori, stare de spirit pană la … vestimentație. A venit momentul mult așteptat – putem renunța la ținutele alcătuite din mai multe layere, care, deși sunt călduroase, pot deveni incomode spre sfârșitul zilei. Putem rearanja din nou primul raft al dulapului cu piesele vestimentare preferate, versatile și comode.

Pentru primăvara anului 2016, AMA Fashion a pregătit o colecție care pune accentul pe linii feminine, clasice dar și sofisticate. De la rochii de zi și de seară, pană la cămăsi și poșete din piele naturală, noua colecție își propune să aducă în garderoba fiecărei cliente echilibrul dintre elegantă și jocuri cromatice.

Imprimeuri vesele

Tendințele acestui sezon sunt îndreptate către printuri cât mai efervescente, pe care le adorăm. Orice achiziție vestimentară cu imprimeu este o investiție pe care sigur nu o vei regreta, deoarece nu numai că îți salvează ținutele din capcana monotoniei, dar, de asemenea, îți va avantaja silueta prin iluzia optică creată. Astfel, în această primăvară îți recomandăm rochii de zi cu imprimeu baroc, geometric și, de ce nu, floral. 

Dacă în sezoanele trecute te-am sfătuit să eviți asocierea dintre mai multe piese vestimentare cu imprimeu, în această primăvară designerii ne propun să renunțăm la regulile cromatice și să ne lăsăm imaginația să zboare! Rolul printurilor este de a-ți condimenta outfitul, printr-un plus de personalitate și dinamism. Așadar, îți propunem să fii îndrăzneață și să experimentezi diverse ținute, în funcție de stilul care te caracterizează.

colectia_ama_fashion_primavara_vara_2016_2
Rochii petrecute

Nu mai este un secret pentru nimeni că moda revine sau că unele piese vestimentare nu se demodează niciodată. Aceasta este și povestea rochiilor petrecute, care au apărut în anii 70 sub semnătura designerului Diane Von Furstenberg, devenind unul din modele de rochii “nemuritoare”.

Avantajele unei rochii petrecute? Este ușor de purtat, oferind o elegantă aparte, asociată în același timp cu un aer fresh, vesel. De asemenea, în funcție de textura materialului din care este confecționată rochia, poți purta acest model atât în ținutele de zi cu zi, cât și la ocazii speciale, unde îți recomandăm să o accesorizezi cu un colier statement și o pereche de sandale delicate.
Pentru ținutele office, alege o pereche de pantofi stiletto, iar în ceea ce privește ieșirile din timpul liber, nu da înapoi atunci când perechea ta preferată de tenesi îți face cu ochiul – combinația este reușită și, mai ales, comodă.

colectia_ama_fashion_primavara_vara_2016_3
Pasteluri

Primăvara este despre liniște interioară și o stare de bine molipsitoare – la fel sunt și culorile anului 2016: Rose Quartz și Serenity, două pasteluri în nuanțe de roz și, respectiv, bleu. Alege să asociezi aceste două culori în aceeași ținută, pentru a obține un look sofisticat, alcătuit din linii ușor contrastante, dar delicate.

colectia_ama_fashion_primavara_vara_2016_4

De asemenea, compozițiile cromatice alcătuite din pasteluri și culori pământii sunt inedite și echilibrate în același timp. Alături de Rose Quartz și Serenity, nuanțele pastelate pe care le poți purta în acest sezon sunt Peach Echo și Liliac Grey. Astfel, nu ezita să alegi o fustă în cloche lila, pe care să o asociezi cu o cămașă într-o nuanță soft pink și o pereche de pantofi nude. 

colectia_ama_fashion_primavara_vara_2016_5

Noua colecție Ama Fashion este definită prin delicatețe, eleganță și dinamism. Feminitatea este cuvântul-cheie care stă în centrul întregului concept: croiuri lejere, materiale ușoare/fluide și culori complementare, care reușesc cu siguranță să transmită un puternic mesaj stilistic.

Va recomandam noile tinute pentru femei,click aici

Sursa articol:
http://amafashion.ro/blog/noua-colectie-primavara-vara-2016/

Moda anilor ’70- nostalgie si evolutie

moda_anilor_70_inspiratie_si_evolutie_1
Moda anilor ’70 a stat sub semnul energiei pozitive, a bunei dispoziții și nonconformismului, subliniate prin multă culoare, desene geometrice sau florale și linii inedite. De multe ori, privind în cataloagele de fashion din acea vreme, găsești cu greu diferențele între hainele lejere, pentru acasă și ținutele pentru întâlnirile din oraș, totul stând însă sub semnul unei eleganțe desăvârșite din care nu lipsea aproape niciodată și un strop de influențe rock & roll.

Aproape jumătate de secol mai târziu, dorința de a ieși în evidență își regăsește inspirația în temele anilor ’70, reinventate prin desene și culori parcă mai atent studiate înlocuind doza de hippie a acelor ani cu o doză de clasic ce se potrivește de minute mai ales în ținutele lejere de primăvară – vară.

moda_anilor_70_inspiratie_si_evolutie_2

Rochii înflorate sau rochiile cu imprimeuri colorate sunt ideale pentru sezonul cald. Într-o varietate de lungimi și combinații de culori, acestea parcă redau aroma naturii, învelindu-ne într-o lumina caldă, plină de senzualitate. Te fac să te simți minunat și cu siguranță toți cei din jur te vor percepe ca pe o persoană încrezătoare și debordând de energie pozitivă.

moda_anilor_70_inspiratie_si_evolutie_3

Venite, parcă, direct din cataloagele anilor ‘70, rochiile de vară lungi sunt extrem de îndrăgite și astăzi. Fabricate din materiale vaporoase, dau o senzație racoroasă și te duc cu gândul spre nisipul fin al plajelor și albastrul cristalin al mării. Dacă alegi o rochie din satin, care îți subliniază frumusețea taliei cu ajutorul unui elastic, vei resimți confortul pe care doar o vacanță pe plajă ți-l poate oferi.

moda_anilor_70_inspiratie_si_evolutie_4

Rochiile cu imprimeuri geometrice sunt caracteristice pentru anii ’70. Pentru un look a la Audrey Hepburn, poți alege o rochie cu imprimeuri alb-negru din voal gros din vâscoză, care te va face să te simți ca pe catwalk. Elegantă și rafinată, o astfel de rochița îți va conferi stil și delicatețe, putând fi purtată cu succes la birou, o ieșire în oraș cu prietenele sau chiar și la un eveniment deosebit.
moda_anilor_70_inspiratie_si_evolutie_5

Rochiile inspirate din moda anilor`70 sunt un must-have pentru orice sezon. Din acest motiv, designerii nu ezită să le reinventeze și să le prezinte pe podiumurile de modă cu fiecare ocazie.

moda_anilor_70_inspiratie_si_evolutie_6

Va recomandam noile tinute pentru femei, click aici

Sursa articol:
http://amafashion.ro/blog/anii-70-inspiratie-nostalgie-si-evolutie/

Primavara se poarta rochiile din voal!

primavara_se_poarta_rochiile_din_voal_1
Ne este imposibil sa ne luam ochii de la rochiile din voal! Pe masura ce au aparut terasele si copacii au inflorit, rochiile din voal impodobesc bulevardele, urmate de arome fine de parfum. Pentru ca adoram aceste rochii si diafanul asociat voalului, ne-am gandit sa va recomadam cateva metode de accesorizare, iar aici ne referim la intrebarea: `cu ce sa port rochia din voal?`.

Rochia din voal propune o multime de metode de mix & match, pornind de la piese elegante pana la piese casual. Depinde de alegerea ta, depinde de stilul preferat si de ingeniozitatea in materie de creare a outfiturilor!

Incepem cu inceputul, si anume cu 2 recomandari de rochii din voal.

Rochia din voal cu imprimeu bogat de inspiratie florala

Aceste doua modele sunt perfecte pentru o zi de primavara, fie ca purtam rochia la office sau la o intalnire intr-o cafenea selecta. Croiul si motivele imprimeului ofera outfitului o nota romantica, fiind completate  de detaliul funditei din zona gulerului.

Poti alege sa mergi pe un look elegent sau unul casual-chic, nuantele outfitului pe poti schimba in functie de jacheta pentru care optezi si in functie de incaltaminte.

primavara_se_poarta_rochiile_din_voal_2primavara_se_poarta_rochiile_din_voal_3

Ce piesa poti purta peste rochia din voal?

Look indie & smart chic

Pentru un look relaxat cu puternice influente indie si casual, poti opta pentru o jacheta din piele (scurta pana in talie) sau o jacheta de blug. Anul acesta denimul este la putere, asa ca nu te da in laturi de la a experimenta cu o jacheta din denim. Ai grija la nuanta pe care o alegi si la detaliile aplicate pe jacheta.

primavara_se_poarta_rochiile_din_voal_4primavara_se_poarta_rochiile_din_voal_5

Pentru mix & match-ul cu rochia de voal recomandam o jacheta din denim fara aplicatii. Aceasta `regula de buna purtare` se poate aplica si in cazul jachetei din piele. Indiferent ca porti o rochie maxi sau scurta, aceste modele de jachete scurte, pana in talie, sunt piese pentru care ar trebui sa optezi.

Look glam & chic

Pentru un look de neegalat, iti recomandam pelerina primavaratica. Fie ca optezi pentru una clasica, fie pentru una reinventata ca design, efectul este wow! O alta alternativa ar fi paltonul, la fel de pastelat precum pelerinele recomandate, care are un design supra dimensionat, ceea ce da o nota chic si boema tinutei. Nu ezita sa incerci aceste piese wow!

primavara_se_poarta_rochiile_din_voal_6primavara_se_poarta_rochiile_din_voal_7

VA RECOMANDAM NOUA COLECTIE DE ROCHII ,CLICK AICI

Sursa articol:
http://www.starsblog.ro/primavara-se-poarta-voalul-iata-cateva-optiuni-mix-match/

Colectia ECCO primavara-vara 2016

colectia_ecco_primavara_vara_2016_1
Primavara aceasta, ECCO ne propune sa ne lasam influentati de stilul de viata scandinav si de principiul esential scandinav in materie de design, care au inspirat noua colectie a sezonului primavara-vara 2016: Natural Imperfection.

Imperfectiune naturala

Spunem “Bun venit!” primaverii prin reconectarea cu natura si cu toate „imperfectiunile” ei. Principiul central al arhitecturii si designului din Scandinavia este de a „invita natura inauntru” pentru a crea o atmosfera linistita, expresiva, echilibrata si… naturala!
Liniste

In aceasta primavara, pacea si linistea interioara sunt reflectate in culorile si materialele folosite in noua colectie ECCO pentru sezonul cald 2016. Culorile deschise, „calme” sunt amestecate cu imperfectiunea naturala a pielii, iar atentia este indreptata catre formele expresive. Imbratisam imperfectiunea si frumusetea naturii, culoarea pielii si alte culori feminine delicate ce domina agenda modei in 2016!

colectia_ecco_primavara_vara_2016_2

Expresivitate

Formele produselor sunt expresive, organice, curgatoare si pline de viata. Imprimeurile combina eclectic cultura scandinava cu stilurile strazii. Tesaturile luminoase si materialele naturale sunt secretul aspectului irezistibil al noii colectii ECCO pentru sezonul primavara-vara 2016. Aspectul produselor este de fin, curat si, impreuna cu detaliile albe suplimentare, asigura o senzatie distincta scandinava.

Echilibru

Designul scandinav este despre a elimina lucrurile neesentiale si a transforma armonia naturii intr-un design echilibrat, care imita perfect natura, folosind culori monocrome cu efect de maxim contrast. Fiind brand scandinav, ECCO utilizeaza eficient resursele naturale pentru a crea mereu lucruri inovative: noi materiale, noi culori, noi forme moderne cu design avangardist.

Astfel, ECCO reuseste sa creeze incaltamintea care reprezinta „o parte naturala din ceva”, incaltamintea care se adapteaza piciorului, nu invers! Cu aceasta noua colectie, ECCO doreste sa-i sarbatoreasca pe toti aceia care vor sa-si foloseasca talentele pentru a duce o viata deosebita, bazata pe simplitate, functionalitate, frumusete.

Colectia ECCO primavara-vara 2016 este disponibila in magazinele ECCO din Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara, Brasov si Sibiu, precum si in magazinul online, click aici

Sursa articol:
http://www.ecco-shoes.ro/blog/natural-imperfection/

Rochii de ocazie in culorile anului 2016

rochie_de_ocazie_in_culorile_anului_2016_1
Pantone ne surprinde, in fiecare an, cu cele mai inspirate alegeri de culori care sa ne defineasca alegerile vestimentare. Daca anul trecut, tonurile de marsala au facut ravagii si au dobandit o popularitate imensa, nici alegerile din 2016 nu se lasa mai prejos: spre deosebire de anul trecut, cand marsala era singura culoare declarata oficial ca fiind culoarea anului, in 2016, Pantone a ales o combinatie extrem de dinamica si fermecatoare de doua culori: albastru serenity si rose quartz. Indraznete, dar in acelasi timp delicate si usor pastelate, aceste doua culori imbraca perfect rochiile de ocazie lungi.

Confectionata din voal creep, rochia de ocazie lunga Laurie in tonuri vibrante de albastru serenity este o achizite inedita pentru garderoba ta. Cupele menite sa iti sustina si puna in valoare bustul, in combinatie curochie-de-ocazie-lunga-rose-quartz fusta care se muleaza usor pe formele tale feminine si cu deschizatura de pe picior transforma rochia de ocazie lunga intr-un accesoriu vestimentar seducator, misterios si feminin simultan. Decolteul in forma de inima iti permite sa accesorizezi rochia cu coliere de tip statement, in vreme ce stilul cu manecile descoperite iti ofera posibilitati infinite de accesorizare cu esarfe sau bolerouri sau coafuri care mai de care mai sofisticate.

rochie_de_ocazie_in_culorile_anului_2016_2rochie_de_ocazie_in_culorile_anului_2016_3

Pentru aparitii feminine, alege rochia de ocazie lunga Laurie in tonuri de rose quartz. Foarte delicata, rochia de ocazie lunga confectionata din voal creep impresioneaza atat prin culoarea sa pastelata si gingasa, cat si prin deisgn-ul avangardist si seducator. Deschizatura de pe picior, in combinatie cu absenta manecilor, nu fac decat sa iti confere un plus de mister feminin si senzualitate. Dotata cu cupe, rochia de ocazie lunga iti pune in valaore bustul, accentuandu-ti, in acelasi timp, talia, datorita faldurilor si a liniilor croiului.

Tu ti-ai ales rochiile de ocazie lungi in culorile anului 2016, cu ajutorul carora sa cuceresti inimi si priviri la evenimentele speciale?

Sursa articol:
https://missgrey.ro/blog/despre-rochii/rochii-de-ocazie-lungi-in-culorile-anului-2016-rose-quartz-si-albastru-serenity/

Colectie magica de rochii brodate

rochii_brodate_1
Cu entuziasm si muuulta bucurie te anuntam ca astazi lansam NOI modele de rochii brodate, pe care le descoperi in colectie dar pe care le poti vizualiza intr-un mod inedit si in pagina speciala dedicata acestora: Mystic Line. Suntem siguri ca o sa iti placa!

Primavara ne inspira

Cand copacii incep sa infloreasca, iar natura incepe sa prinda contur, creatiile prind viata in bataia acelor de cusut si de brodat. Broderia unica, cu degrade a fost realizata in atelierele Brodeaza.ro, care face parte din portofoliul StarShinerS.  Am ales sa pozitionam broderia in zone ale rochiilor care sa te atraga si sa te inspire.

Mystic Line este o colectie dedicata ocaziilor speciale. Te vedem purtand rochiile brodate Mystic Line la cocktail party-uri, la decernari de premii, la o nunta sau un botez, la toate evenimentele la care ai fost anul acesta invitata.  Este o colectie in care rochiile iti taie respiratia si te determina sa faci un pas inainte ori de câte ori alegi sa le porti. Croiuri care iti dau incredere in tine și iti pun in evidenta corpul. Rochii absolut magice, concepute pentru tine și evenimentele speciale la care ai fost invitata in acest an. Materialele nu strang, te lasa sa te miști in voie iar broderia…te face să a visezi cu ochii deschisi la acel moment când tu vei fi în lumina reflectoarelor. Fii diva evenimentelor speciale!

Dedicam aceste rochii tuturor femeilor care au visat si au asteptat o  rochii care sa aduca un aer elegant, misterios si cochet garderobei sale.  Stiai ca o broderie dureaza pana la 3 ore pana la varianta finala? Fii o diva, alege rochia brodata din gama Mystic Line.

rochii_brodate_2

Va recomandam noua colectie de rochii brodate, click aici

Sursa articol:
http://www.starsblog.ro/mystic-line-o-colectie-magica-de-rochii-brodate/

Rochii de ocazie midi din dantela

 rochie-de-ocazie-midi-de-dantela_1
Marcheaza inceputul unui sezon al feminitatii si elegantei, cu rochiile de ocazie midi din dantela. Indiferent de stilul tau personal, de preferinte sau de frecventa cu care participi la diverse evenimente, este inacceptabil ca din garderoba ta sa lipseasca astfel de accesorii vestimentare. Nu te lasa pacalita de ideea ca nu va aparea nicio ocazie deosebita in viata ta in acest sezon. Poate ca una dintre prietenele tale se va casatori, sau poate ca vei fi invitata de unul dintre amicii tai entuziasti la o petrecere cocktail aniversara. Ce mai conteaza? Evenimentele pot sa apara oricand si oriunde, iar tu trebuie sa fii pregatita pentru fiecare dintre acestea.

Rochiile de ocazie din dantela sunt la fel de versatile, din acest punct de vedere, pentru ca textura dantelei inspira o eleganta desavarsita si etern in voga. Iar culorile rochiilor de ocazie, daca sunt atent alese, iti permit sa le accesorizezi in cele mai variate combinatii. Iata ce iti propunem, pentru aceasta primavara:

 Intr-o nuanta fermecatoare de lila, rochia de ocazie midi din dantela Amira are capacitatea de a surprinde oriunde ai alege sa o porti. Confectionata din dantela de calitate superioara, adusa tocmai din Dubai pentru a da nastere unei rochii de ocazie deosebite in atelierul Miss Grey din Bucuresti, rochia de dantela midi impresioneaza atat prin deisn-ul conic, datorita caruia formele tale sunt puse in evidenta, cat si datorita culorii pastelate cu accente irizante aurii, care pare sa inglobeze insasi esenta primaverii. Pretioasa prin definitie, rochia de ocazie midi din dantela nu are nevoie de prea multe accesorii pentru a-ti conferi o imagine uluitoare.

rochie_de_ocazie_midi_din_dantela_2

Deosebit de delicata si feminina, rochia de ocazie midi din dantela Amira somon este o alternativa la fel de fermecatoare pentru acest sezon. Intr-o nuanta pastelata si feminina de somon, rochia de ocazie midi confectionata din dantela cusuta cu fir irizant iti pune in valoare formele feminine prin design-ul conic, care ii confera capacitatea de a-ti urmari indeaproape formele feminine. Simplu de purtat si accesorizat, rochia de ocazie midi din dantela nu are nevoie de foarte multe accesorii pentru a iesi in evidenta prin rafinament si stil. Sensibila, sofisticata si in acelasi timp simpla, rochia de ocazie midi din dantela Amira poate fi cu succes purtata la orice eveniment, garantandu-ti toate complimentele. 

rochie_de_ocazie_midi_din_dantela_3

Tu ti-ai ales rochiile de ocazie midi din dantela favorite pentru aceasta primavara?

Sursa articol:
https://missgrey.ro/blog/despre-rochii/rochii-de-ocazie-midi-din-dantela-in-culori-de-primavara/

Pantalonii capri sunt pe val!

pantalonii_capri_sunt_pe_val_1
Primavara aceasta ne jucam cu tinutele! Desi ne-am indragostit de rochii, uneori ne este mai usor sa optam pentru o pereche de pantaloni, pe care o asortam cu o camasa sau un tricou peste care purtam un sacou. Incepand cu 2015 pantalonii capri sunt pe val si au ajuns sa fie atat de volatili incat pot fi purtati atat in sezonul rece cat si in cel cald.

Daca adori stilul casual-smart pantalonii capri sunt piesa- cheie pentru acest stil vestimentar chic! Poti opta pentru o pereche viu colorata sau cu carouri, poate te tenteaza modelul clasic negru sau cel cu talie inalta. Indiferent de modelul ales ai nenumarate optiuni de asortare!

Iata 4 motive pentru care ar trebui sa porti pantalonii capri in acest sezon:
In cazul in care nu esti multumita de inaltimea ta, pantalonii capri cu talie inalta sunt o optiune care te pot scoate din impas!

Nu uita, pentru efectul de alungire a siluetei trebuie sa alegi un model cu talia inalta, iar pantalonul trebuie sa fie lung pana aproape de glezna. Intre glezna si taietura pantalonului este recomandat ca distanta sa fie de maxim o palma.

pantalonii_capri_sunt_pe_val_2

Pantalonii capri echilibreaza silueta si ofera iluzia unor picioare mai lungi.

Pantalonii capri subtiaza silueta, insa in nici un caz nu te fac mai scunda. Daca aceasta este grija ta principala, te asiguram ca efectul nu este unul negativ! Singurul lucru pe care trebuie sa il iei in considerare este imprimeul. Evita liniile orizontale pentru a evita ideea unui volum suplimentar asociat siluetei.

pantalonii_capri_sunt_pe_val_3

Modalitatile de asortare sunt infinite!

Modelul desi este unul capricios, dat fiind lungimea, are ca atu finetea: eleganta sa este izbitoare. Cu toate acestea, poti purta pantalonul capri si la un pantof sport si la o pereche de pantofi cu toc. Poti alege o camasa de satin sau o camasa din voal, sau un tricou alb simplu sau… un top crosetat! Sfinte garderoba, cate optiuni! Pantalonul ofera posibilitatea unei asortari cu un trench bej clasic sau o jacheta scurta cu volane in talie.

Ai nenumarate metode de accesorizare si creare a outfiturilor, tot ce trebuie sa faci este sa alegi cu grija dimensiunea si croiul (larg sau mulat).

VA RECOMANDAM NOUA COLECTIE DE PANTALONI FEMEI,CLICK AICI

Sursa articol:
http://www.starsblog.ro/4-motive-pentru-care-sa-porti-pantalonii-capri/

Bluze, colectia de primavara

Bluză polo mânecă lungă

Bluză polo mânecă lungă

Bluze și tricouri
Un must have basic absolut ! O bluză simplă, mânecă lungă cu guler și bandă cu nasturi din material striat și culori în trend. Lungimi de la cca 62 cm (măr. 32/34) până la cca 72 cm (măr. 48/50), se poate spăla la mașină. 100% bumbac







Bluză cu dantelă

Bluză cu dantelă

Bluze și tricouri
Bluză sofisticată cu o formă comodă şi mâneci largi, gen „aripă de liliac“. Model cu decolteul în V şi aplicaţii deosebite din dantelă, la nivelul umerilor şi mânecilor. Lungimea la măr. 40/42 este de cca. 70 cm. 97% viscoză, 4% elastan.



BLUZE DAMA,OFERTA COMPLETA,CLICK AICI



Bluză cool cu mâneci lungi și decolteu larg

Bluză cool cu mâneci lungi și decolteu larg 

Bluze și tricouri
Bluză cool cu mâneci lungi și decolteu larg, dublată cu un maiou, marca RAINBOW, lungime de aprox. 64 cm la măr. 40/42. material superior: 100% bumbac, material superior 2: 90% bumbac, 10% viscoză







Bluză şic cu o croială clasică pe trup

Bluză cu croiala clasica

Bluze și tricouri
Bluză şic cu o croială clasică pe trup, realizată dintr-un tricot fin cu imprimeu exotic care imită blana de girafă. Model casual cu decolteu rotund, mâneci comode 3/4 şi o lungime de cca. 64 cm la măr. 40/42. 94% vâscoză, 6% elastan






Tricotaj fin ripsat.

Bluză cu maneci lungi

Bluze și tricouri
Tricotaj fin ripsat. Cu mâneci lungi. Decorată cu fir argintiu la decolteu şi la tivul poalei şi mânecilor. Cu nasturi sidefaţi în faţă. Lungimea cca. 66 cm. 100% bumbac







Bluză cool cu inscripţia mărcii "John Baner"

Bluză cu mâneci lungi

Bluze și tricouri
Bluză cool cu inscripţia mărcii "John Baner" original imprimată pe-o parte precum şi cu o mică bentiţă decorativă cu năsturaşi, aplicaţi jos pe aceaşi parte. Model ultra modern cu aspect dublu dat de inseraţiile de culoare contrastantă de la decolteul rotund şi de la tivul poalei. Lungime de la cca. 66 cm (măr.32/34) până la cca. 74 cm (măr.48/50). Se spală la maşină. 100% bumbac




Bluză „High-low” marca RAINBOW

Bluză trendy

Bluze și tricouri
O piesă trendy marca RAINBOW! Bluză „High-low” marca RAINBOW, cu barete în zona mânecilor, se potricește în orice ocazie. Lungime cca. 62 cm la măr. 42. 100% viscoză







Bluză cu o formă modernă supradimensionată

Bluză cu forma moderna

Bluze și tricouri
Bluză cu o formă modernă supradimensionată, care poartă semnătura Rainbow Collection. Model cu mâneci evazate gen „aripă de liliac“, decolteul larg în formă de V şi poala frumos strânsă cu bată elastică. Formă care învăluie frumos silueta. Lungimea pentru măr. 40/42 este de cca. 64 cm. 64% poliester, 32% viscoză, 4% elastan


BLUZE DAMA,OFERTA COMPLETA,CLICK AICI



Bluză super feminină, frumos ornată cu nituri

Bluză super feminina

Bluze și tricouri
Bluză super feminină, frumos ornată cu nituri şic pe banda care acoperă nasturii şi pe gulerul uşor înălţat pe gât. Model lavabil cu pliseuri dulci pe piept, mâneci lungi prevăzute cu manşete şi o lungime optică de cca. 62 cm la măr. 38. 100% poliester






O bluză frumoasă din șifon - modernă,

Bluză frumoasa

O bluză frumoasă din șifon - modernă, transparentă și prevăzută cu pense în față. Cu nasture la decolteu, încrețită și elastică în partea de jos. Se spală la mașina de spălat. 100% poliester.

Colectie de pantofi moderni din nubuc

colectie-de-pantofi-moderni-din-nabuc-1
In 2016, contrastele sunt mai actuale ca niciodata! Stil masculin combinat cu detalii feminine. Forme ostentative cu taieturi delicate. Aspect dur cu texturi moi, catifelate.

ECCO Damara Contraste cu stil pentru o vara in tendinte

In ton cu trendul contrastelor, ECCO a pregatit pentru primavara-vara 2016 o colectie de pantofi moderni confectionati din nubuc, un tip de piele extrem de dura, in sensul de rezistenta, dar totodata moale, catifelata. Doua contraste care atunci cand sunt combinate creeaza cea mai buna materie prima pentru incaltaminte de calitate, rezistenta in timp si cu un aspect modern.

Pentru ca sunt confectionati din piele nubuc premium, pantofii ECCO Damara sunt extrem flexibili si se muleaza pe forma piciorului, permitandu-i sa se miste natural.

La crearea unui nivel optim de confort si mediu sanatos pentru picioare contribuie si captuseala care lasa piciorul sa respire in mod natural, brantul acoperit cu piele si ECCO Comfort Fibre System, care permite circularea aerului in interiorul pantofului, precum si talpa direct injectata ce amortizeaza socurile, oferind confort maxim pe intreaga durata a purtarii.


colectie-de-pantofi-moderni-din-nabuc-2
 

Cu design minimalist, inspirat din incaltamintea casual masculina, dar detalii feminine precum nuante pastel, cusaturi si perforatii, ECCO Damara se incadreaza perfect in stilul delicat si luminos specific sezonului cald, reusind totodata sa iasa in evidenta ca accesoriu rafinat si versatil pentru orice tinuta casual.

Pantofii ECCO Damara sunt disponibili in magazinele ECCO din Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara, Brasov si Sibiu, precum si online,CLICK AICI


Sursa articol:
http://www.ecco-shoes.ro/blog/ecco-damara-contraste-cu-stil-pentru-o-vara-in-tendinte/

Rochii domnisoara de onoare

rochie-cununie
Acum cateva articole am vorbit despre cele mai frumoase rochii pe care le poate alege viitoarea mireasa pentru o cununie civila primavaratica, iar acum ne indreptam atentia spre domnisoarele de onoare. In cea mai importanta zi din viata noastra vrem sa avem alaturi de noi cele mai bune prietene, acele domnisoare care ne stiu asa cum suntem- cu bune cu rele- si ne-au acceptat prietenia atatia ani. De aceea ne dorim ca si acestea sa straluceasca alaturi de noi.

In cazul in care planifici o cununie civila primavaratica, iti sugeram sa te grabesti cu alegerea tinutelor pentru domnisoarele de onoare, iar pentru a nu te stresa mai mult decat este cazul, iti recomandm 3 modele de rochii potrivite pentru o cununie inflorata!

Stim ca in filmele americane domnisoarele de onoare poarta aceeasi tinuta, insa daca iti doresti acest lucru, rezerva-ti dorinta pentru cununia religioasa unde rochiile sunt mult mai glam. Pentru cununia civila poti alege pentru fiecare domnisoara de onoare o alta rochie cu motive florale, in functie de preferintele si personalitatea acestora.

Iata recomandarile noastre:

Rochia cu imprimeu `trandafirat`

Rochia cu imprimeu bogat si puternic constrastant este o alege indrazneata pentru tinuta domnisoarei de onoare. Avand in vedere ca viitoarea mireasa va alege culori pastelate, este recomandat ca domnisoarele de onoare sa opteze pentru alte culori evitand pastelurile.

Rochia are un croi special: faldurile sunt bogate, `pometii` umerilor sunt putin acoperiti, iar taietura tip barcuta din zona gatului face ca accesorizarea cu colier sa nu fie necesara.

Recomandare de accesorizare >> un imprimeu bogat presupune o accesorizare minimala. O pereche de cercei cu piatra, fie lungi fie de dimensiune mica, si o bratara pe mana, sunt elemente suficiente pentru a completa tinuta. In materie de pantofi se poate alege pastelul, un pantof din lac nude sau alb. Geanta, de aceasta data, se va asorta cu pantofii pentru a pastra linia simpla:  un clutch clasic, nude, fara aplicatii stralucitoare.

rochie-domnisoara-de-onoare-2rochie-domnisoara-de-onoare-3

Rochia cu imprimeu floral exotic

Modelul de mai jos se asemana, in materie de croi, cu rochia cu imprimeu `trandafirat` prezentata mai sus. Diferenta o facem pe baza de culoare: nuantele pe baza carora a fost creat imprimeul floral. Predomina nuante de verde si albastru, care aduc o nota proaspata tinutei, culori ce pot fi asociate cu primavara. Daca vrei ca domnisoarele de onoare sa se `asorteze` intr-o anumita masura cu nuanta outfitului tau, rochia cu imprimeu exotic este o alegere inspirata si… echilibrata.

Recomandare de accesorizare >> se poate merge tot pe accesorizare minimala, asa cum am recomandat mai sus, insa dat fiind fundalul alb care ofera suport imprimeului floral bogat, exista posibilitatea de accesorizare cu o pereche de cercei cu pietre colorate- de preferat albastre. In materie de incaltaminte, pastelul este potrivit – nude sau alb- insa se poate merge si pe un rosu somon, mai ales daca clutch-ul este asortat cu pantofii.

rochie-domnisoara-de-onoare-4rochie-domnisoara-de-onoare-5

Rochie retro cu imprimeu floral

Daca te-ai gandit la o tematica mai retro, caci acest trend este pe val, iti recomandam o rochita indrazneata! Cu siguranta domnisoara de onoare care va alege aceasta tinuta sau va accepta sugestia venita din partea miresei, este la fel de indrazneata.

Modelul este unul special: imbina eleganta cu spiritul ludic pe care il putem gasi in sufletul oricarei femei. Croiul este unul specific anilor `50-`60: umeri acoperiti, decolteu bogat, talie pronuntata si partea inferioara croita in stil clopot. Volum este imbogatit de catre aplicatia de tulle din partea inferioara a rochiei.

Recomandare de accesorizare >> o geanta de mana, patratoasa cu design specific anilor `60 – fie albastra fie alba, o pereche de cercei rotunzi cu clips, un inel asortat cu cerceii vintage – de preferat supradimensionat- si o pereche de pantofi clasici cu toc, negri.

rochie-domnisoara-de-onoare-6rochie-domnisoara-de-onoare-7

VA RECOMANDAM NOUA COLECTIE DE ROCHII DE OCAZIE, CLICK AICI

Sursa articol:
http://www.starsblog.ro/cele-mai-inspirate-rochii-pentru-domnisoarele-de-onoare-cununia-civila/